Slavomir Almăjan,un poet mistuit de… cuvinte

       Printre vocile de referință ale diasporei românești de azi de peste Atlantic, este și cea a poetului Slavomir Almăjan. Parcurgându-i opera, descoperim un poet autentic, înzestrat cu har, instruit prin lectură asiduă și desăvârșit prin arta scrisului cizelat. Ca orice scriitor de cursă lungă, Slavomir Almăjan știe foarte bine ce este poezia autentică și atunci când o scrie, respectă rigorile impuse de aceasta, respectiv: emoția, idea, limbajul poetic și, desigur, imaginea poetică. Căci fără aceste caracteristici, de formă și fond, poezia adevărată nu există. Îmi place să constat și să afirm faptul că poezia sa armonizează prin excelență toate aceste ingrediente, fiind așadar o poezie cultă, elevată, accesibilă unei categorii de cititori avizați, deprinsă cu un nivel înalt de lectură, în stare să înțeleagă limbajul și ideea poemelor sale. Este o poezie frumoasă, inspirată și bine lucrată, care te cucerește imediat ce-i treci pragul și care mai degrabă se recomandă a fi citită personal, savurată în tihnă, într-un cadru privat. Parcurgând-o, poem cu poem, vrem-nu-vrem, plonjăm în apele ei adânci, misterioase, ne scufundăm și revenim la suprafață deodată cu autorul, înotăm prin valurile ei, ba chiar umblăm pe învolburarea lor, umăr la umăr cu el.

Prin poezia sa, poetul Slavomir Almăjan vine spre noi, ne întâmpină cu bucuriile și angoasele sale, confruntându-ne cu întrebările și căutările lui, traversând în tandem cu el un peisaj, uneori însorit, alteori întunecat, însoțindu-l pas cu pas peste tot. Și-atunci când omul lui lăuntric pare sufocat de tentaculele junglei urbane ori alungat de vacarmul acesteia; împărtășim alături comuniuni înălțătoare, luminoase, taborice, alternând însă și cu singurătăți lăuntrice devastatoare, făcându-ne, deopotrivă, părtași agoniei și extazului lui.

Volumul POEME TÂRZII, care urmează să apară, asamblează trei grupaje de poeme, respectiv: Ofrande, Hai-hui prin înalt și Romanțe sub cer. Problematica, temele sale majore, existențiale, obsedante, dorul și zbuciumul său, uneori ca un oftat ori suspin conștientizat și asumat, șoptit ca pentru sine, ca un nod în gât, ca un geamăt surd și prelung, îl apropie de Plângerile profetul Eremia. Alteori, ca un glas de-aramă ce strigă ca-n pustiu la urechea surdă a unei lumi apostate, idolatre, strigăt de revoltă, auzit doar de Marele EU SUNT. În acord cu neliniștile-i metafizice, poezia lui Slavomir Almăjan devine: rugăciune, spovedanie, cântec ori bocet. Iată câteva crâmpeie de dialoguri cu Domnul din Ofrande: //„Așa cum sunt pot doar rosti o rugă,/ Ori pot vărsa o lacrimă tăcut(…)/ Sunt obosit de viață și frământat de patimi(…)/ Căci de m-a ars durerea, m-am răcorit cu lacrimi”//(Din valea plângerii). //„Dar El e totul, lumea-i pleavă/ Și noi un jalnic șir de foști…”//(Îi cânt). //„Vino-mi suflete la poartă,/ Vreau de-o viață să-ți colind/,(…) /E noapte peste lume,… și e frig de neiubire”//(Colind). //„Mai dă-mi un vers, o tainică-ndemnare,/ Un gând înalt, un țel divin, un crez,/ Să nu mă trec în scurta mea umblare – / Ogor pustiu, un fruct fără de miez!(…)/ Izvor de bucurie să se renască-n plânsu-mi,/ Să fiu un rug iubirii, un purtător de cruce.”//(Rugă în ceas târziu). //„Sunt ca înfrunzirea cuielor în cruce”//(Rugă). //„M-apasă înserarea-n acest galactic drum,/(…)/ Căci fug din mine însumi, să mă-ntregesc în Tine”//(Să fug). //„Tot mă mai vrei? De ce? Îmi poți răspunde?”//(Târziu).

Adăugăm câteva crâmpeie din agonia scrisului poetului, în grupajul Hai-hui prin înalt: //„De-o fi să cânte sfânt o ciocârlie,/ De-o fi să ne surâdă din flori vreo poezie./ De-o fi să ne sărute cu susur lin izvorul,/ Noi n-avem timp; s-a dus pe ape dorul!”//(În tot mai reci). //„În patria cuvintelor, dacă există cu adevărat,/ Poetul își așterne spinarea la arat!”//(Patria cuvintelor). //„Beau nădejdea ca pe-o apă/ Cu o sete milenară,/ Cu stilou-n călimară,/ Într-o scriere de foc/(…)/Vino lume și te-adapă/ Într-o scriere de foc”//(Ca un rău vorbit de bine).

De asemenea, poetul Slavomir Almăjan scrie o poezie de dragoste, dedicată soției sale (Florica), poezie care abundă în superlative, exprimate prin complimente pline de tandrețe, precum în Cântarea Cântărilor. Iată și câțiva fiori de iubire și tandrețe din Romanțe sub cer: //„Ascultă-mi inima, iubito,/(…) Focul din adânc să-ți cânte,/ Mai cald ca zecile de sori/(…)/ Și vreau să te îmbrac, iubito,/ Cu oaza sufletului meu”//(Cântec). //„Un tu și-un eu în dansul unui val,/ Furtuni pereche, haos, armonie…”//(Furtuni pereche). //„… tu, eu și Domnul/ În ecuația iubirii.”//(În ecuația iubirii). //„Să fim noi doi, așa a fost să fie,/ Pietre vii în zid de mănăstire…”//(Să fie). //„Noi suntem, iubito-ntr-a lumii prihană,/ Descinși din înalt, deschiși ca o rană”//(Deschiși ca o rană). Și un vers final apoteotic: //„Și legați vom fi, iubito, tu și eu și veșnicia/ Cum se leagă laolaltă zidu-nalt cu temelia”//(Sonet la inima unei flori).

Ca stil, în literatura română, poetul Slavomir Almăjan se apropie de cel al poetului Lucian Blaga iar în literatura europeană, de cel al poetului Rainer Maria Rilke. Socotesc potrivit să închei cu următorul citat, care confirmă în mare măsură toate cele de mai sus: //„M-a întrebat un prieten dacă mai scriu,/ Dacă mai ar cu lacrima-mi frumoasa planetă albastră,/ Dacă mai despic în două tăcerea, dacă a râde mai știu,/ Dacă mai plâng în vreo ploaie prin umblarea-mi sihastră?/(…) /Da, mai scriu, prietene, în înzăpezitu-mi plai,/ Mai ar cu lacrima surzenia lumii funebră,/ Tăcerea o iau cum este, de râs voi râde-n rai/(…). / Mai culeg câte-un zâmbet din ape, din flori,/ Și ierbii îi scriu, cum își urcă sabia verde-n lumină,/(…). /Dar, mai ales, prietene, cum poți să nu scrii/ Când vezi rătăcirea din oameni cum umple pământul/ (…) și se deschide ca un iaz de flăcări mormântul…/ Da, prietene, nu poți să taci, nici să zici că nu-ți pasă/ Când ard cuvintele-n tine și cer să iasă…”//(Prin umblarea-mi sihastră).

                                                                         Ticu Leontescu, Chișoda, 05.06.2022


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s